Libertatea nu vine din inspirație, ci din repetiție.
Există o idee seducătoare, dar profund greșită, care circulă atât în muzică, cât și în alte domenii: aceea că libertatea de expresie apare spontan, pentru cǎ ai talent sau inspirație.
În realitate, libertatea apare abia după ce rutina a fost stăpânită, fragmentată și depășită.
Acest articol este o versiune distilată a ideilor din videoclipul de mai jos, precum și un ghid practic pentru oricine studiază muzică, arte marțiale sau dezvoltare personală. Clipul este extras dintr-un interviu amplu pe care l-am împǎrțit în 20 de episoade şi care prezintǎ o cǎlǎtorie diversǎ in lumea muzicii, artelor marțiale, a religiei, ezoterismului, filozofiei, a metodologiilor de antrenament şi aspectelor de viața, alǎturi de Dragoş Chiric, antrenorul si maestrul meu de arte marțiale tradiționale japoneze si filipineze.
Paradoxul central: disciplina creează libertate
La început, tehnica este rigidă. Te gândești la fiecare mișcare, la fiecare notă, la fiecare detaliu.
Scopul repetiției nu este perfecțiunea mecanică, ci mutarea tehnicii din minte în subconștient.
Când acest lucru se întâmplă:
- nu mai „execuți”,
- ci răspunzi fǎrǎ sǎ te mai gândeşti.
Libertatea nu înseamnǎ lipsa structurii, ci capacitatea de a o uita fără să te pierzi.
Rolul profesorului: ghid, nu idol
Un profesor bun nu este neapărat cel mai spectaculos practicant din lume.
Este cel care știe să te ducă un pic peste nivelul tău actual, fără să te zdrobească și fără să te țină jos.
Trăsături-cheie ale unui profesor care chiar te ajută să evoluezi:
- Știe să te „tragă” în sus – oferă exact atât cât ai nevoie pentru următorul pas.
- Construiește progresiv – de la simplu la complex, fără să sară trepte.
- Gestionează disconfortul – te scoate treptat din zona de confort, fără să te blocheze.
- Nu are orgoliu – succesul tău nu îl amenință, ba din contra, îl entuziasmeazǎ.
- Are caracter – fără toxicitate, fără jocuri de putere. Este clar, transparent şi cautǎ constant cum sǎ te sprijine în drumul tau.
- Este potrivit nivelului tău actual – profesorul ideal ştie cum sa se adapteze la etapa în care te afli.
Un profesor bun este ca un partener de antrenament inteligent:
dacă te apasă prea tare, nu te poți ridica;
dacă nu opune rezistență, nu crești.
Disconfortul: “mama” creșterii
Fără disconfort, nu există evoluție. Punct.
În muzică:
- dor degete,
- dor încheieturi,
- coordonarea uneori pare imposibilă.
În artele marțiale:
- corpul obosește,
- tehnica nu iese,
- ego-ul este pus la colț.
Acest disconfort nu este un accident. Este mecanismul creşterii.
Așa cum mușchiul crește doar când fibra este forțată dincolo de confort când mergi la salǎ, la fel
și abilitățile artistice sau marțiale cresc doar când limitele actuale sunt depășite.
Metoda care duce la libertate: învață → combină → segmenteazǎ
Indiferent că vorbim de muzică sau de sisteme precum Balintawak, procesul este același.
1. Învață rutinele (grouping-uri sau pozițiile unei game, când cânți la chitarǎ)
Structuri fixe, repetate până devin stabile.
Fără această etapă, nu există bază.
2. Combină rutinele
Amesteci elemente din structuri diferite.
Complexitatea crește, controlul se testează.
3. Segmenteazǎ rutinele
Extragi fragmente mici: 2–3 elemente, apoi și mai mici.
Rutina încetează să mai fie o „piesă” și devine material brut.
4. Individualizează
Când ai bucăți suficient de mici, le poți combina instantaneu.
Aici apare libertatea: reacție spontană, imposibil de anticipat.
De ce simpla repetare NU este suficientă
Dacă repeți o singură piesă sau o singură tehnică, ca şi cum ai repeta o poezie,
vei fi blocat imediat ce ieși din acea structură.
Aceasta este „boala tehnicii”:
tehnica te folosește pe tine, în loc să o folosești tu pe ea.
Libertatea reală apare doar când înțelegi mecanismele, nu când memorezi simple forme.
Analogii simple (dar exacte)
- Limba străină:
repeți fraze → le desfaci → creezi propoziții noi în timp real. - Alfabetul:
litere → silabe → cuvinte → propoziții → fraze. - LEGO:
urmezi instrucțiuni → construieşti → desfaci tot → creezi liber.
Practici concrete pe care le poți aplica imediat
- Alege o rutină și repet-o până devine stabilă.
- Combin-o intenționat cu alta, chiar dacă „sună prost” la început.
- Segmenteaz-o în fragmente mici și lucrează-le separat.
- Acceptă disconfortul ca semn că ești pe drumul corect.
- Observă când tehnica începe să „se întâmple singură”.
- Caută profesori care te provoacă fără să te umilească şi care te susțin şi se bucurǎ de progresul tǎu.
Concluzie
Libertatea nu este opusul disciplinei.
Este rezultatul ei final.
Când rutina este atât de bine stăpânită încât poate fi desfacută și recombinată spontan,
tehnica încetează să mai fie o barieră și devine un instrument de exprimare autentică.
Indiferent dacă lupți, cânți sau te construiești pe tine însuți,
drumul este același:
repetiție → disconfort → fragmentare → libertate.
Cosmin